M-am gândit mult cum să încep acest articol și mi-am dat seama că vreau să vă spun atât de multe, și totuși par atât de puține, pe scurt mintea mea e acum un amalgam de gânduri care așteaptă să fie puse în ordine. În ton cu vremurile și cu tot ce traim de câteva luni bune
Tocmai s-a terminat a treia săptămână din anul III, și pe cât eram de speriată la început, atât de multă încredere am acum în viitor, încredere în oameni. Pot să spun cu toată convingerea că încă mai există profesori care vorbesc liber într-un curs de 3 ore, care ne provoacă la discuții și care privesc fiecare răspuns, fie el bun sau rău, o evoluție. Sunt foarte puțini, e adevărat, poate doi sau trei într-un întreg an universitar, dar de aici ne luăm energia și pentru acele cursuri citite doar de pe slide-uri, sau pentru materiile la care învățăm mai mult din frică. Nu pot să nu mă gândesc cum ar fi fost acest curs dintr-un amfiteatru, acolo unde discuția ar fi fost una mai palpabilă, fără bariera creată de dispozitivele electronice, indispensabile azi unui învățământ care se vrea a fi eficient. Să nu mă înțelegeți greșit, sunt recunoscătoare că încă mai există astfel de oameni și că avem șansa să ne fie adevarați mentori, dar mi-ar fi plăcut să fie cât mai mulți așa. Până la urmă important e ca nouă să nu ne dispară pasiunea, mai degrabă ne modelăm pe noi înșine, decât să schimbăm alți oameni.
Pentru că v-am mărturisit că am mai multe gânduri de așternut, îmi permit să trec la următorul de pe listă. Cred că nu sunt singura care a auzit în stânga și în dreapta urmatoarea replică “Ce doctori o să fiți voi, cum o să știți să tratați un pacient, dacă acum învățați să îl tratați virtual?”. Total de acord, dar credeți-ne din suflet că și noi ne punem des întrebarea aceasta și din păcate nu avem un răspuns cert. Problema e la partea practică a acestei facultăți, însemnând stagii și laboratoare, părțile teoretice vă asigur că le parcurgem , ba chiar avem mai mult timp să le aprofundăm acum. Ar ajuta mult dacă nu am mai fi judecați pentru asta, din păcate schimbarea nu stă numai în mâinile noastre, ale studentilor, ci schimbarea ar apărea dacă toți am respecta regulile care se impun. Ne dorim să facem o anamneză la patul pacientului, un examen obiectiv, să nu mai învățăm doar din poze, ci să vedem cu ochii noștri ceea ce citim. Dacă am putea noi singuri să realizăm asta, cu siguranță am face-o, însă atât timp cât mai există oameni care cred că masca provoacă hipoxie, sau râd de tine când te văd că o porți, și prin urmare numărul cazurilor crește exponențial, la fel scad și șansele noastre de a intra la stagii în spital.
Cred că acum înțelegem cât de frustrant e să vrei să modifici o acțiune, un fapt, sau pur și simplu un om, și să nu reușești, oricât ai vrea. Aici intervii tu, un simplu student, prin urmare poți profita de tot acest timp pentru a te perfecționa, acum ai în sfârșit mai mult timp pentru facultate, pentru pasiunile tale, pentru odihnă, pentru tot ce vrei. Ni se demonstrează în fiecare zi că degeaba avem aparatură și tehnologii performante, dacă nu avem medici și oameni foarte bine pregătiți care să vină cu cel mai important instrument, ceea ce se află în cutia craniană. Și dacă tot ce trăim acum nu e o motivație pentru a continua, atunci nu știu ce e! Acum ni se pun la încercare calități dobândite în facultate și necesare după și anume răbdarea, puterea de adaptare la nou, compasiunea și cea valabilă întotdeauna – puterea de muncă. Asta implică să fim autodidacți, să nu încetăm să fim curioși și să avem totuși o fărâmă de speranță.
Sursă foto: pinterest.com
Lasă un răspuns