Într-o lume ideală, studentul este mai mult decât notele obținute în sesiune, întrucât calitatea sa se măsoară în setea de cunoaștere, nivelul de curiozitate, rezistența la stres și presiune, puterea și dorința de sacrificiu.
Într-o lume ideală, pe internet nu ar trebui să circule meme-uri care să încurajeze goana după note și, mai ales, care să reducă studentul la o cifră irelevantă. Și nici măcar nota nu e problema, ci asocierea notă-valoare a studentului ca întreg.
„Faptul că te bucuri pentru 5 și vrei să devii medic mă neliniștește teribil”. Pe mine mă neliniștește mai mult metamorfoza bobocului entuziasmat, la început de drum. Bobocul care vrea să cunoască, să ajute, să vindece. Nu cred că acel boboc cunoaște dezamăgirea, trădarea sau dacă le cunoaște, inima lui e de neatins în fața lor. Pentru că în inima lui nu încape altceva, inima lui e plină.
Într-o lume ideală, inima mea nu e frântă, inima mea e plină încă. Și sunt gata să dau tot ce e în ea, să mă revărs peste cei care au inima goală. Pentru că medicina e despre o inimă plină, ce abundă de compasiune, empatie, dragoste. Și abia apoi despre un creier înțelept, ce abundă de cunoștințe. Și abia apoi despre mâini dibace, ce nu ostenesc vreodată; mâini care ating și în atingerea lor iau o parte din durere, pentru că poartă mângâiere. Și abia apoi despre zâmbete și ochi senini; zâmbete care au întipărit cuvântul speranță dintr-o parte în alta și ochi care privesc la inima pacientului. Ce surpriză când voi recunoaște o inimă mai plină decât a mea!
Într-o lume ideală, profilul și liceul de la care provine studentul nu ar trebui să îl facă ținta unor remarci nepotrivite din partea anumitor profesori. Și totuși, în lumea reală, vei fi mereu cu un pas în urma celor care au absolvit un liceu recunoscut sau care au terminat un profil real. Stai liniștit, eu am terminat un profil real, deci port în frunte eticheta „am terminat un profil real. iubesc matematica, fizica, chimia și biologia. istoria și filosofia sunt irelevante. eu am terminat profil real”. Dacă te neliniștește atât de mult faptul că ai terminat un profil uman și ești student la medicină sau urmează să fii, îți cedez eticheta cu drag. Oricum în inimă sunt filologă.
Trăim într-o Românie reală însă, cât se poate de reală și lipsită de o judecată sănătoasă. În lumea reală, este cât se poate de normal să îți ceri drepturile și să primești drept răspuns amenințări că nu o să mai termini niciodată facultatea de medicină. Nicăieri. Niciodată. Este cât se poate de normal să nu ți se dea șanse egale cu restul colegilor evaluați la examenul practic doar pentru că ești ultimul rămas și profesorul se grăbește la un curs. Este și mai normal să ți se ofere o șansă (vorba vine), ca să ți se spună că indiferent de ce vei scrie, tot cu 1 vei fi notat. Și tot cu 1 ai fost notat.
Trăim într-o lume în care ești ridiculizat dacă dintr-o încăpere de 15 studenți, tu nu ți-ai luat examenul. Nu ți-ai luat examenul, implicit ești prost. Pentru că examenele, în general, sunt obiective, iar norocul nu joacă niciun rol în chestiunea asta.
Trăim într-o lume în care îți scade credibilitatea dacă ai restanțe, ești un leneș și un prost dacă ai examen credit și, cel mai rău, ești o lichea dacă ai rămas un an. Nu contează motivele, nu contează sacrificiile, nu contează persistența ta de a deveni acel doctor, acel salvator. Nu contezi tu.
Pentru că suntem superficiali și ne plac poveștile în care protagonistul este perfect și are un traiect liniar. Visăm la perfecțiunea divinității, dar uităm planul universului. Uităm că orice lucru de calitate se obține greu, că orice inimă de aur ajunge astfel după îndelungate și meticuloase prelucrări. Și atunci când le obținem, ascundem părțile urâte, dificultățile, pentru că, mai presus de orice, vrem să păstrăm aparențele. Vrem să rămânem superficiali. De asta punem etichete, de asta judecăm, de asta arătăm cu degetul. De asta folosim puterea ca să facem rău, ca să amenințăm. Pentru că în ascuns, fiecare suntem copiii dezamăgiți de România, de părinți, de profesori, de medici, de noi. Și fiecare vrea să apere ce a mai rămas din inima universală.
Inima mea e plină încă.
Lasă un răspuns