Cred că orice medicinist și-a pus întrebarea măcar o dată: “Nu trebuia oare să aleg altceva?”
Alături de această întrebare, în jurul meu au avut loc o mulțime de evenimente. Printre acestea, necesitatea acestui articol a fost observată datorită unui fenomen la care am fost martoră:

În cadrul universității noastre a avut loc un concurs de talente. Alături de acesta au avut loc și multe întrebări precum: ”Cine are timp pentru așa ceva?”, “Acum umf-ul scoate și cântăreți/oratori/pictori/etc.? Înainte se axa doar pe medicinișți adevărați”, “Poate trebuia să dea la drept/canto/arhitectură /etc. dacă ii place atât de mult să își prioritizeze astfel deciziile”.
Întrebările acestea nu mi-au dat liniște și mai ales fiind sesiune am început să mă gândesc la o altă întrebare: “dacă e așa bun la X, trebuia să aleagă X și nu medicină”- este aceasta o părere reală, demnă de luat în calcul? Faptul că ai dezvoltat o altă pasiune decât cea din medicină ar trebui să te pună să îți limitezi visele doar la aceasta? Te va face această pasiune mai nepotrivit pentru acest domeniu? Este domeniul “științelor” un loc atât de rece și pustiu?
În același timp, am descoperit un citat care îmi place: “Până la urmă, cine suntem noi să ne anulăm propriile vise?”— Tudor Chirilă
Am să încep prin a specifica că în cazul meu dacă va întrebați uneori de unde am inspirație să întrețin pasiuni diferite, să scriu, să vorbesc despre diferite teme, să cânt sau să mă implic activ în sistemul de învățământ probabil faptul că am un nume lung pe care a trebuit să îl rețin încă din copilărie a avut o influență majoră, alături de faptul că am copilărit în Spania, lângă oameni plini de pasiune pentru siesta și fiesta. În afară de dragostea pentru medicină, pasiunea mea a fost și va rămâne și arta, în special muzica fiind fostă olimpică la flaut și uneori pentru relaxare cânt și la pian.
Timp? Se găsește dacă reușești să îmbini un echilibru între play hard& work smart. Deoarece în prima impresie pe care o lași unui om, acesta va observa mai rapid toate aceste detalii ce țin de personalitatea ta, mai presus de CV-ul tău și fișa matricolă.
A nu se înțelege greșit, nu descurajez nici una, nici cealaltă. Dar să nu uităm că mai presus de medicinișți, suntem oameni și un medic bun este cel care știe să fie un om bun, nu o mașinărie plină de teorie și cu empatie pe minus.
Arta poate să îmbrace o multitudine de forme, modele și culori. Consider că totul este artă, felul în care te comporți, te îmbraci, respiri, zâmbești sau pășești și că nimic nu poate exista fără aceasta.
Albert Einstein spunea „The greatest scientists are artists as well „.
Astfel, artă poate să însemne chiar și cititul sau scrisul. Am ales să dezvolt acest subiect datorită contextului în care vă împărtășesc acest mesaj.
Pentru mine și cu siguranță pentru mulți alții, scrisul este o formă de descărcare a atriilor de emoție. Îmi plăcea să spun cândva că eu nu scriu ci plâng cerneală deoarece de multe ori când simțeam sentimente puternice mă adaposteam în scris, scriind rânduri întregi cu sens sau fără până simțeam că mi se terminase “cerneala”.
Fiecare student poate fi un autor, deoarece lumea în care ne aflăm este flamândă după idei și nimic nu poate fi mai frumos decât ideile bune și împărtășite. Orice persoană poate deține o informație care împărtășită poate să îmbogățească lumea din jurul său.
Motivația cea mai puternică pe care o poate avea un student pentru a scrie este faptul că scriind investești în tine și în ceilalți. Informația e putere, e balsam, cuvintele pot să fie sabie, să provoace revoluții sau să șteargă lacrimi. E stropul de magie pe care îl învățăm pe la vârsta de 2 ani și cu care putem schimba lumea. Scrisul și cititul sunt dovada unei istorii a lumii și descoperirea cea mai importantă care a definitivat evoluția noastră.
Probabil înconjurați fiind de viteză de multe ori ne întrebăm ce ar trebui să alegem dintre vizionarea rapidă a informației sau citirea acesteia, iar aici fiecare poate să aibă o preferință diferită însă nimic nu se compară cu compatibilitatea pe care o ai când găsești cartea potrivită pentru tine. Deoarece mintea ta proiectează o lume diferită de perspectiva impusă când preiei detaliile de la o altă imaginație. Simțurile tale învață să se activeze pe baza unui simplu gând, pe baza unui stimul care e internalizat.
De aceea, cred că timpul pentru lectură trebuie găsit și prioritizat. Să ne întoarcem la lucrurile frumoase și simple, la momentele noastre de liniște când uneori eșți pe un vapor într-o furtună pe mare aflându-te sub pătură pufoasă și colorată cu o ceașcă de ceai în mâna, sau în deșertul Sahara descoperind un pasaj secret în timp ce vântul îți suflă hamacul încălzit de soare. Sau uneori citim pentru a deveni mai puternici, pentru a învăța lecții din experiența altor persoane influențe.
O carte pe care o voi recomanda mereu va fi Arta Războiului de Sun Tzu, care este mai mult decât o carte istorică, este o lecție de abordare a oricărei situații. Însă temele sunt foarte vaste și este imposibil să nu găsești ceva care să ti se potrivească. Poate mulți studenți, mai ales din cadrul științelor se gândesc că ar trebui să prețuiască timpul și să îl aloce doar subiectelor legate de interesul universitar. Iar această nu este o idee rea. Însă de câte ori ca și student nu ne-am blocat și împotmolit doar în informația “pentru examen” și am pierdut pasiunea dintâi?
Pasiunea pe care o aveam înainte să ajungem studenți și să pășim pe drumul dorit, când orice poveste auzită de la cei mai mari decât noi ne emoționa și trezea în noi un fior? Câți dintre noi chiar de la medicină fiind ținem această pasiune aprinsă? Eu m-am trezit de multe ori în rutină și am lăsat monotonul să mă cuprindă…până când am realizat că de multe ori putem prin lectură să ne reindragostim chiar și de lucrurile dificile, când după ce înveți pagini întregi îți amintești să citești măcar 2 minute despre o patologie interesantă sau un articol despre cele mai noi descoperiri în materie de transplant. Despre lucruri reale care te pun pe gânduri, despre tratamente pentru boli incurabile care trezesc speranța, toate aceste articole te motivează să devii persoană care va salva la rândul ei vieți.
Astfel, fiecare dintre noi putem să devenim mai buni în domeniul nostru sau să ne rupem de realitate valsând printre poveștile de dragoste, călătorind până pe Marte și descoperind lucruri care nu există prin SF, întorcându-ne în timp și fiind spectatori la viața unor persoane sau istorii reale sau chiar având această ocazie, va încurajez să găsiți revistele care se potrivesc cu voi, lectura putând fi prietenă voastră cea mai bună de aceea insist pe importantă “potrivirii”. Sfatul pe care l-am auzit tot de la Tudor Chirilă când încă eram în liceu “Citiți, citiți mult” deoarece doar citind putem schimbă lumea pornind de la noi înșine.
Astfel, întrebarea: “Nu trebuia oare să aleg altceva?” este nulă deorece lumea este un loc plin de oportunități. Toate lucrurile care te formează te vor ajuta mai mult să înțelegi oamenii. Și nu acesta e scopul principal în medicină?
Iar restul întrebărilor, a părerilor celorlalți despre cum ar trebui tu să fii sau a persoanelor care se comportă în genul testelor de personalitate au aceeași valoare de nulitate.
Întrebarea reală pe care ți-o pun azi este: Cât investești în tine? Cât timp aloci activităților care te fac să îți dezvolți empatia? Când a fost ultima oară când ai făcut ceva din plăcere sau curiozitate, bunătate sau iubire?
Nu uita că primul tău pacient ești chiar tu!
Lasă un răspuns