Ceva frumos

Ceva frumos de data asta 🙂

Vă povesteam data trecută despre partea urâtă a facultății de medicină, acum o să vă prezint luminița de la capătul tunelului(care nu strălucește prea mult că vine alt tunel, apoi altă luminiță și tot așa, nu puteți controla întunericul dar puteți să vă reglați intensitatea luminoasă).

A fost vară, ceea ce automat implică PRACTICĂ. Veți auzi mulți studenți plângându-se de ea, despre cum abia așteaptă să se termine ca să poată pleca în vacanțe; trebuie totuși să știți că o putem face oricând dorim, marea majoritate optează pentru luna iulie pentru a rămâne august liber. Știți voi, Untold, Vamă, măriri, restanțe..Dar vă spun, practica de vară ar putea fi cea mai faină experiență a voastră dacă știți cum să o abordați. Ce am învățat? Recoltări, linie venoasă, cum să deschizi o fiolă de ceva fără să te tai la un ceva de-al tău, cum să tragi din fiolă cu seringa fără ac atașat(e rocket science, vă spun sincer), cum să te protejezi când lucrezi cu înțepătoare plus alte lucruri banale, precum le-ar numi mulți. Reduceri de fracturi(adică iei osul plecat la plimbare și îl pui unde îi e locul), suturi, deja se schimbă puțin lucrurile, așa-i?

Practic, am avut parte de o experiență completă, datorată în mare parte rotației pe diverse secții. Am început cu medicină internă, am continuat cu Urgențe și închei(din păcate) acum cu Ortopedie. Cum? “Bună ziua, sunt Diana, mă primiți și pe mine?”. Oamenii de obicei nu refuză, cu ei trebuie să ai în schimb răbdare, aștepți o oră-două-trei, observi, apoi te vor pune să faci lucruri, vor căpăta din ce în ce mai multă încredere în tine și ulterior veți deveni prieteni. Nu a zis nimeni că este ușor 🙂

Un sfat pe care vi l-aș putea da este să vă faceți practica în orașul natal, Buzău în cazul de față, mai ales în anii mici, când aveți nevoie de bază, nu de science fiction, toate la vremea lor. Spitalele mai mici presupun automat mult mai puțină agitație decât U.P.U. Floreasca de exemplu, de obicei personal care este în căutare disperată de ajutor și multă flexibilitate, în sensul că poți să te plimbi de pe o secție pe alta și să rămâi mai mult acolo unde îți face plăcere.

Cu cine să fiți prieteni? Cu oricine. Cu personalul de la pază, cu infirmiere, asistente, medici, pacienți. Nici nu știți voi la ce oră târzie, efectuând o sarcină de brancardier, vă poate apărea în față omul care vă va pune pe frunte ștampila cu specialitatea pe care o veți urma. E mare lucru să oferi respect și un zâmbet, veți constata surprinși că veți primi în schimb aceleași lucruri, plus o doză de încredere venită din partea lor în continuă ascensiune. Îți mai trebuie și un gram de noroc, așa cum este peste tot oricum, să dai de oameni de la care să ai ce învăța profesional, educațional, comportamental și așa mai departe, care să nu te certe când greșești, care să te ia de mână la propriu și să îți arate. Nu cred că are sens să adresez mulțumiri țintite pe aici personalului medical cu care am lucrat, dar dacă vreunul dintre voi citește asta acum, să știți că sunteți extraordinari și mă înclin în fața voastră.

De ce altceva mai aveți nevoie? De pasiune, să puneți suflet în tot ce faceți și să nu ezitați să faceți un bine când puteți, fie el și o discuție rapidă cu unul din aparținători sau puțină psihoterapie înainte să intre în sala de operații(în care veți intra și voi dacă dovediți seriozitate și dorință de a învăța). Alt sfat util ar fi să vă notați patologii întâlnite pe secții și să mergeți acasă să vă documentați, așa se învață medicina, prin studiu continuu. Mergeți și stați și peste noapte. Nimic nu se compară cu sentimentele trăite când pleci de la spital la 8-9 dimineața după ce nu ai stat jos o clipă întreaga noapte. Practic vezi cum ceilalți își încep ziua odihniți și tu ești un zombie care nu știe cum să ajungă mai repede în pat. E absolut ireal și îți dă destul de multă satisfacție, lumea a fost salvată noaptea trecută și acum urmează odihna.

Nu fiți superficiali, nu vă ajută cu nimic. Nu luați de bun tot ce spune oricine, documentați-vă. Observați notele personale date în diverse proceduri și analizați, apoi alegeți varianta cea mai potrivită. Dacă vă spune cineva că femeile nu sunt făcute pentru chirurgie 🙂 🙂 :), zâmbiți. Nu lăsați să vă afecteze prea tare. Dacă tu vrei să pui tije în femur, apăi asta vei face.

Și nu în ultimul rând, nu vă fie teamă să puneți mâna pe pacient și să încercați diverse proceduri. Când vei avea acul ăla în mână, o să te simți stăpân pe situație și vei reuși. Orice durere provocată spre binele pacientului nu este chin!

La mine se apropie de final contactul cu spitalul ca și practicant și nu aș putea fi mai tristă. Dar de asta practica este vara, pentru ca în restul anului să învățăm noțiunile teoretice pentru ca mai apoi să le putem aplica. Medic bun nu te faci nici doar din cărți, nici doar stând în spital, ci prin atenta lor îmbinare. Tot ce fac acum e să vă transmit lecții învățate pe propria-mi piele și cuvinte pe care le-am primit și eu la rându-mi și consider că ar fi bine să le dau mai departe. Medicina e un sport de echipă, cu meciuri care durează o viață întreagă.

Sper că și voi ați avut parte de experiențe revelatoare vara asta și că am acumulat cu toții suficientă motivație cât să ne țină 9 luni.

“Ortopedie, da?” Vă mulțumesc!