Trăim în țara în care ne batem cu pumnii în piept că nu există UMFistan, deși studenții sunt obligați să învețe medicină după capodoperele beletristice care au servit la avansarea în grad a profesorilor lor, deși unii medici sunt făcuți pe hârtie, iar alții nu și-au finalizat educația. Țara din care sunt alungate tot mai multe cadre medicale pentru că nu au loc de tentaculele unei rețele mult prea adânc înrădăcinate.
Trăim în țara în care tot ce ne dorim e să traversăm facultatea de medicină cu cât mai puțin efort depus, iar a avea note mari pe diplome ne încălzește suficient, deși realitatea ne găsește total nepregătiți.
Trăim în țara în care o specializare este considerată mai neimportantă decât o alta, deși dacă îți rupi un os poți fi tratat doar de ortoped, iar șocul anafilactic îl previi cu un alergolog. Lipsă de respect much?
Trăim în țara în care nu vrei să pari arțăgos, pus pe ceartă, așa că taci și accepți.
Trăim în țara în care se întreabă: ,,așa-i că NU sunteți împotrivă?”.
Suntem de acord unii cu alții, dar pe la spate ne dăm coate.
Țara în care e în regulă să fii abuzat psihic, uneori și fizic, de către cei care ar trebui să te îndrume în carieră sau care îți sunt colegi.
Țara care nu rezolvă o problemă în 10 ani, dar o face într-o săptămână pe timp de criză.
Țara semi-zeilor și a zeilor mai mici.
În țara-n care m-am născut…merge și așa.
Lasă un răspuns