,,De multe ori, ucizi ceea ce vrei să înțelegi, căci, asemenea medicului ucenic, nu există cunoaștere adevărată fără disecție: descoperi venele și circulația sângelui, organizarea scheletului, nervii, funcționarea intimă a corpului. Și, într-o noapte de groază, te trezești într-o criptă umedă și întunecoasă, cu un scalpel în mână, mânjit de sânge, suferind de grețuri permanente, cu un cadavru rece și inform pe o masă de metal. După aia, poți încerca să faci pe prof. Frankenstein și să însăilezi totul la loc ca să faci o ființă vie, dar riscul este să fabrici un monstru ucigaș.”(Martin Page-”M-am hotărât să devin prost“)
E seară, târziu de tot. Nu mai auzi zgomot de motoare înfundate, nici râsetele vesele ale oamenilor, nenatural de vesele, e atât de liniște că aproape îți auzi gândurile. Întinzi mâna spre telefon să îți setezi alarma pentru a doua zi, dar îți aduci aminte că..nu e nevoie. Până să adormi, repeți procesul ăsta de aproximativ 4 ori, de fiecare dată având o satisfacție și mai mare că mâine te trezești după bunul tău plac.
A doua zi, de dimineață, la 8.40 deschizi ochii, fir-ar să fie, toată sesiunea înjurai crunt când îți suna alarma la 9, o închideai și mai dormeai încă vreo 30 de minute. Nu-i nimic, îți spui, unde nu e poftă de somn, facem. Și adormi la loc.
Când într-un final te ridici din pat, te gândești oare ce să faci azi. Să mergi în parc să te uiți cum crește iarba?(Anca are credite pentru asta!) Sau să te arunci în primul tren către mare? Dar parcă ești prea obosit ca să suporți câteva ore bune pe drum, asta mai poate aștepta puțin. Până la urmă decizi să mai citești și dai de fragmentul de mai sus, care te pune în fața laptopului și te trezești scriind asta, că parcă nu ai mai bătut lumea la cap de prea mult timp.
Scriu de mai bine de 1 an pe blog, unele articole mai bune, altele mai puțin, câteva în legătură cu realitatea tristă care ne înconjoară, celelalte pline de prea mult optimism. 1 an sună puțin, dar poate însemna mult, am crescut toți de pe aici încă puțin medical, suntem o idee mai umani, unii dintre noi au mai multă dezamăgire în suflet în legătură cu facultatea, ni s-a mai adăugat un strat de cearcăne sub ochi, Codrin mai are 3 zile și e doctor în adevăratul sens al cuvântului 🙂
E un mini-sfârșit pentru noi toți, deci se cuvine să tragem linie și să așternem pe ecranul calculatorului/telefonului câteva lucruri pe care le-am învățat anul ăsta:
-nu contează de câte ori pică blogul, mereu va renaște :))
-toate sesiunile se TERMINĂ(greu de crezut, huh?)
-timpul trece repede sau încet, invers proporțional cu dorințele noastre
-cu fiecare dezamăgire pe care o suferim, crește și mai mult dorința de a schimba ceva în sistemul în care suntem
-că anul 2 e mai ușor decât anul 1 este o minciună sfruntată!!!
-nu contează de câte ori ne pierdem sufletele în jungla urbană, mereu ni le vom regăsi
Apropo de urban, câți dintre voi sunteți fericiți în mediul în care trăiți? Ieri am simțit o bucurie imensă când am părăsit Bucureștiul, știind că anul viitor voi studia în Tours, iar asta mă pune serios pe gânduri, ce orașe cu medicină îmi recomandați? 🙂
De am avea curaj să ne schimbăm viețile când simțim că scârțâie ceva am fi cu mult mai fericiți, deci ăsta e îndemnul meu de sfârșit de an(băi, cred cu tărie ca revelionul mediciniștilor e după ultimul examen din vară), faceți doar ce vă aduce fericire, chiar dacă asta înseamnă să renunțați acum la facultatea la care sunteți, să vă puneți pe pauză un an ca să vizitați lumea, să vă faceți bagajele și să o luați de la capăt în alt oraș sau altă țară.
,,Singurele paradisuri posibile sunt cele pe care le-am pierdut.”-Marcel Proust
Lasă un răspuns