Bine, hai. Recunosc. Mi-e dor de acasă.
Atât de dor..
Vă scriam acum o lună cum am ajuns să mă simt aici acasă. Dar de fapt trebuia adăugat un “ca” în față pentru că da, nicăieri nu e ca acolo unde îți sunt familia și cei dragi ție, puțini acolo, câți sunt.. Am dat de persoane extraordinare cu care probabil voi păstra legătura mult timp de acum încolo. Am găsit o universitate care nu te lasă în spital la stagiu dacă nu ești protejat contra a diverse chestii(eu de exemplu nu aveam protecție prea bună contra hepatitei B așa că m-au vaccinat) și nu merge cu “vă rog” în cazul în care vaccinul nu îți oferă protecție în timp util. Am întâlnit funcționari publici cu zâmbetul pe față. Am descoperit că problemele, de orice natură, se pot rezolva rapid, fără nervi și toate cele.
Am participat la cursuri predate de Profesori la superlativ, la o microbiologie, parazitologie, virusologie care nu se concentrează pe toate mediile de creștere, pe câte capete are un parazit sau care sunt toți membrii familiei Herpesviridae, ci pe ce simptome are pacientul cu maladia Z și ce pot eu să fac în primă instanță ca să fiu cât mai eficient.
Am dat și de niște cursuri de cardiologie pe care eu personal le-am înțeles pentru că am făcut anatomie și fiziologie câte un semestru. Dezvoltarea inimii de la noi(câteva cursuri bune) are 2 ore la ei. Mecanogramele(jugulogramă, apexogramă..hai că sigur vă amintiți de ele și de cum știați absolut fiecare punctuleț și virguliță și de ce e puțin crescută unda aici) se rezumă momentan la “în sistolă sângele este expulzat în aortă și presiunea arterială crește”, fără a, e, P, C, D..Și jur că până acum nu am văzut nici măcar o formuliță mică, mică de fizică la cursul de hemodinamică. Deschideți-l pe cel de la Carol Davila, vă rog! Nu știu cum s-a studiat asta în anul 1 sau cum se va studia pe mai departe, dar în anul 2(fac și cursul acesta cu ei pentru fiziopatologia aparatului cardiovascular) momentan acesta e nivelul. Partea bună e că ei tot repetă, an de an, astfel se fixează mai bine. Noi, însă, învățăm prea în detaliu și suntem prea traumatizați ca să mai uităm :))))
Am găsit plăcere în a mă plimba pe străzile orașului pentru că tradiția se păstrează, clădirile sunt renovate constant și se încearcă a fi menținute cât mai aproape de aspectul original. Am dat de oameni care protestează pentru orice mică nemulțumire și nu se lasă până nu primesc ce vor, de asta nici nu durează prea mult protestele, EI știu că poporul e dispus să facă ORICE pentru ceea ce susține.
Dar, la naiba, în momentul ăsta te iubesc inclusiv pe tine, doamna X. de la ghișeul 7 care îmi urli în creier că trebuie și copie după buletin. Te iubesc și pe tine, UMF Carol Davila, că ai făcut o treabă destul de bună cu treimea de medic din mine. Vă iubesc și pe voi, formule de fizică, străzi prăfuite din București și protestatari din Piața Victoriei( nu ne-or asculta ei încă, dar o vor face).
Pentru că “tu me manques” nu are același impact emoțional pentru mine ca “mi-e dor de tine”..nicio cafenea boemă nu o să fie vreodată Flower Power Club Cafe..nicio persoană n-o să îmi ofere același sentiment de iubire pe care îl am când sunt lângă ai mei.
Și acum mă întreb..oare se merită să fiu medic aici pentru pacienți care primesc îngrijiri medicale la superlativ sau m-aș simți mai împlinită în țara mea dragă, unde mai sunt totuși multe de îmbunătățit, suflete de alinat, vieți care au nevoie de cineva care să lupte alături de ele? Înainte să vin aici aș fi spus nu, eu nu voi putea sta departe de România. În primele săptămâni de Franța răspunsul era categoric da. Acum, răspunsul e undeva pe drum, încă mă descopăr.. dar fir-ar să fie, e o călătorie tare dulce. 🙂
Lasă un răspuns